Noutăți

Adunarea Generală Extraordinară AIM

Pe 29 septembrie, comunitatea antreprenorilor optimiști s-a reunit în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova (AIM), un eveniment dedicat unor decizii importante pentru dezvoltarea organizației și consolidarea mecanismelor de reprezentare a membrilor săi.

Pe ordinea de zi s-au regăsit două subiecte esențiale pentru următoarea etapă de dezvoltare a Alianței: examinarea și votarea Statutului AIM în redacție nouă și propunerea privind organizarea membrilor AIM în comitete și clustere sectoriale, în funcție de industriile pe care le reprezintă.

Adoptarea Statutului AIM în redacție nouă reprezintă un pas important în consolidarea organizațională a Alianței. Actualizarea documentului oferă un cadru adaptat nivelului actual de dezvoltare al AIM și creează premise pentru extinderea capacității organizației de a reprezenta interesele întreprinderilor mici și mijlocii, de a interveni mai eficient în procesele de dialog public-privat și de a dezvolta noi mecanisme de sprijin pentru comunitatea antreprenorială.

Un alt subiect discutat și salutat de membrii prezenți a fost organizarea comunității AIM în comitete și clustere pe industrii. Această abordare își propune să creeze un cadru mai structurat de colaborare între companiile care activează în domenii similare și să faciliteze identificarea provocărilor, priorităților și soluțiilor specifice fiecărui sector.

Organizarea sectorială va permite AIM să aprofundeze dialogul cu membrii săi și să cunoască mai bine realitățile cu care se confruntă afacerile din diferite industrii. În același timp, aceasta va contribui la formularea unor poziții comune, la dezvoltarea unor inițiative și intervenții mai bine argumentate și la reprezentarea mai eficientă a intereselor antreprenorilor în raport cu instituțiile publice și alți parteneri relevanți.

Adunarea Generală Extraordinară a fost, totodată, un prilej de conectare și dialog în cadrul comunității AIM.

Directoarea executivă AIM, Liliana Busuioc, și președinta AIM, Natalia Efros, au transmis membrilor un mesaj de susținere și unitate, încurajând colaborarea, schimbul de experiență și sprijinul reciproc între antreprenorii din comunitate. Un accent aparte a fost pus pe necesitatea construirii unor relații mai puternice între membri, pe promovarea reciprocă a produselor și serviciilor și pe valorificarea oportunităților care pot apărea în interiorul unei comunități antreprenoriale active și solidare.

Pentru AIM, implicarea membrilor în viața organizației rămâne una dintre condițiile esențiale pentru o reprezentare relevantă și eficientă. O comunitate puternică se construiește prin participare, dialog și capacitatea de a transforma provocările comune în soluții și inițiative.

Prin deciziile discutate în cadrul Adunării Generale Extraordinare, AIM continuă procesul de consolidare instituțională și își propune să creeze mecanisme tot mai eficiente prin care vocea întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova să fie auzită, reprezentată și susținută.

Activitatea este realizată cu susținerea Center for International Private Enterprise.